......prostia,nu are să dispară niciodată din lume,după faimoasa vorbă a poetului:proștii mor,dar prostia e nemuritoare,Ceea ce trebuie să sperăm însă,e ca această slăbiciune,caracteristică omului,să rămână individuală și să se amestece cât mai puțin în viața publică.
I.L.Caragiale-Editorialul în Voința națională.
Când se privește în oglindă,Miticuță Profirescu râde singur,dovadă că este irecuperabil.
Lângă o Miță arătoasă,oricare Mitică se simte isteț,oricât de prost ar fi.
Când gânditorul regional Miticuță Țăcălie rătăcește drumul,nu-și mai găsește cărarea.
Miticuță Tembelici este convins că noțiunea sociologică de prost mediu se referă numai la ceilalți.
În lumea miticilor și nu numai,nimic nu este atât de corect distribuit ca prostia!Fiecare este mulțumit cu cât are.
În scrisoarea adresată prietenului său,Miticuță Pufulete l-a rugat ca dacă n-o primește,să-i răspundă imediat!
Marea prostie răspândește un miros specific,așa că miticii nu trebuie nici măcar să vorbească.
Șarmul lui Mitică Suliman este că el face de mai multe ori aceeași prostie fără să dea semne de enervare.
Dacă prostia ar produce energie termică.Miticuță Ciuculete n-ar mai avea nevoie de termocentrală.
Susținută de o ceafă groasă,căpățâna cheală a lui Mitiță Carabageac e doldora de atâtea gânduri dormitânde.
Să-l faci idiot pe Mitică Ciubăraș ,parcă este prea mult.
Să-l faci incult,parcă este prea puțin.E bine așa!
Cănd Mitică Baraboc repetă o prostie,trebuie ascultat pentru că el este convins că spune ceva inteligent.
Succesele miticilor se datoresc nu numai șireteniei lor,ci și prostiei noastre.
Spre deosebire de Mitică Torontoi,prostul atacă previzibil și pe front larg.
Prostul are la îndemână o metodă sigură de a fi înțelept și anume să tacă,dar cum îl faci pe Mitică Trâmbițașu să tacă?
Pe orice teritoriu pășește prostia se simte ca la ea acasă.La fel pățesc și miticii.
